Cum sa fii mama

Daca vreuna dintre voi fetelor crede ca este pregatita sa fie mama ei bine asculta-ti-ma pe mine....nu sunteti. Momentele acelea cand aveam hainutele spalate si calcate, camera frumos aranjata cu patutul in colt, toata acea nerabdare dinaintea momentului final nu le pot uita. Si apoi ajung la spital si vad pentru prima oara bucatica aceea de carne si nu-mi vine sa cred ca e a mea, ca a stat in mine atata timp si ca de acum depinde de mine. Si ma panichez, e prea mica, ce sa-i fac? Daca plange daca vomita, daca face febra. Primele zile sunt de cosmar nu stiu ce vrea si ea plange si plange si nu se mai opreste apoi dintr-o data totul devine simplu. Te vrea doar pe tine. Sa fii langa ea sa-i canti, sa-i spui povesti, sa-i dai sa manance, sa te simta pentru ca tu esti mama.

Asadar fetelor cand simtiti ca se prabuseste pamantul sub voi iar copilul plange necontenit si nu mai stiti ce sa faceti aduceti-va aminte ca sunteti mame si totul se compenseaza cu primul zambet.

ZBOR

Cand eram mica visam mereu cum zburam, nu am sa uit niciodata acea senzatie de libertate pe care ti-o ofera caderea in gol. Sentimentul acela de implinire pe care il ai cand te arunci. Cum ai senzatia k nu exista altceva decat tu si cerul. Acum nu mai visezca zbor de mult. De fapt nu mai visez nimic. Ma simt prinsa intr-un labirit nesfarsit de descompunere....vad cum totul in jurul meu se destrama, simt cum pierd totul si nu am cum da inapoi. As vrea sa schimb ceva, sa fac ceva si nu stiu cum. Cred k pur si simplu e prea tarziu pentru asta. Mi-e sufletul asa de negru...nici macar nu mai am putere sa reactionez si nici macar nu stiu cand am ajuns asa. Nu sunt impietrita pentru ca simt, numai k simt o durere imensa ce nu da ianpoi si nu stiu cum s-o opresc. Macar s-o amortesc cumva....Traim intr-o lume asa indiferenta si careia nu-i mai pasa de nimic iar eu nu-i mai pot face fata. Simti ca nici macar celui de lana tine nu-i mai pasa. Simti ca nu te mai iubeste desi zice contrariul. Numai de ar intelege....insa cum sa o faca cand nici tu nu poti. Si lumea mea se sfarseste, si nu mai am nici macar lacrimi.....si ma intreb......cum se va sfarsi oare?

Inger sau demon

Am simtit ieri cum m-a batut trecutul pe umar.....m-am intors la el si m-am oprit. Atunci am stiut ca am de luat o decizie.........asa e viata, intotdeauna trebuie sa iei decizii si te intrebi mereu daca cea pe care ai luat-o e cea buna.  Si am facut-o! Am intors spatele trecutului si am plecat cu viitorul de mana. Ceva frumos mi se deschide in fata, o viata cum multi si-ar dori insa... de ce nu pot sa uit? De ce am senzatia ca raman intr- o bucla si orice as face gandul ma poarta mereu in alta parte? Am sters tot ce a fost, dar nu pot sa uit. Mi-am pierdut fericirea, sunt nesigura si o vreau inapoi, vreau sa nu ma pierd in amintiri. Vreau sa nu tanjesc dupa ce a fost cand stiu ca ce am e mult mai bun. E ca si cum ingerul si demonul meu s-ar bate pentru sufletul meu si nu stiu cine va castiga. Vreau sa vina mai repede inapoi pt k stiu ca daca e langa mine sufletul meu se va linisti. Voi fi inger......sau demon?

Breaking Dawn

In fine viata incepe sa aiba un sens...totul capata contur...e ca si cum ar fi un nou inceput.......Totul va fi bine, cateva cuvinte care sunt in stare sa linisteasca un univers si totusi nu au nici un sens. Sunt fericita cel putin la suprafata.....ce e mai adanc nici eu nu o stiu....Fiti fericiti, toti...traiti clipa caci uneori poate fi ultima.....in final totul dispare.....Insa pana atunci, azi incepe o noua zi, bucurati-va de ea.

Eclipse

Cazuse in genunchi, iar mainile se afundau incet incet in noroiul de pe jos. Parul i se desprinse din coada si ii flutura pe langa fata. Statea acolo cu privirea in pamant si simtea cum inima ii impietreste din ce in ce mai mult pe masura ce secundele se scurg. Nu putea sa faca nici o miscare si simtea cum linistea o inconjoara treptat. Nici macar nu-si putea ridica ochii sa se uite la el....nu mai simtea nimic, nici iubire nici ura.....Ar fi vrut sa se miste dar nu putea. Nici macar nu se aplecase sa o ridice sau sa o intrebe daca se simte bine. Statea acolo in fata ei ca o stana de piatra. Si ea il simtea....Deodata ploaia incepu sa cada, la inceput mai incet apoi cu picaturi din ce in ce mai mari. Le simtea atat de reci cum se prelingeau pe fata ei insa nu ii mai pasa....si dintr-o data simti o durere groaznica cum ii porneste din inima si se intinde pana o cuprinde cu totul. Nu mai putea sa se controleze. Nu putea trai fara el, era ca si cum totul se sfarsise, ca si cum lumea disparuse. Ridica ochii spre el si-i vazu privirea aceea goala ca si cum nici nu ar recunoaste-o...ca si cum ultimii ani nu ar insemna nimic pentru el. Urletul ce ii scapa nu avea nimic omenesc in el si simti cum convulsiile o inconvoaie.....nu mai putea respira....intunericul o inconjura......durerea......durerea....nimicul....si apoi cazu fara suflare cu ochii spre cer....totul pieri...nimicul.....El se uita la ea cu aceeasi privire lipsita de viata....apoi intoarse ochii spre cer.....luna....incepea sa apara....eclipsa se terminase....iar el stia acum ce facuse...ce urma. Sentimentele ii revenisera si ea era acolo, la picioarele lui fara suflare si era numai vina lui ....si a ei.....blestemata de eclipsa.....si luna crestea....si el stia.....totul se sterse din minte....si ramase doar.....transformarea......

Full Moon

Se zice ca noaptea e un bun sfestnic. Eu nu sunt de acord. Noaptea e un dusman. Este intotdeauna atat de neagra, rece si trista. Oricat ai incerca in timpul zilei sa indepartezi grijile si supararile stii ca odata cu intunericul se vor intoarce.  Si stii ca in momentul acela dinaintea somnului, cand inca te cuibaresti in plapuma in cautarea caldurii totul te va coplesi, si disperarea te va cuprinde. Viata merge inainte, nu tine seama de dorintele noastre, de temerile noastre, iar noaptea.......E fascinant nu? Mai ales noptile cu luna plina cand poti visa la povesti fara sfarsit cu vampiri si varcolaci, cu printese care intotdeauna isi vor gasi fericirea. E momentul acela in care incerci din tot sufletul sa faci grijile si durerile sa dispara, iti doresti sa apara si in viata ta acel vampir frumos cu chip de portelan care iti va da ultimul sarut si te va salva din ghearele vietii. Pentru ca viata nu mai e atat de fascinanta pentru tine ci a ramas doar un gol imens si negru pe care orice ai face nu reusesti sa il umpli. Iar luna e undeva deasupra ta si vegheaza, vegheaza, vegheaza.........nu te asculta cum iti strigi durerile, nu ii pasa de existenta ta, ramane atat de dura si nemiscata. Iar tu visezi in continuare hipnotizata de frumusetea ei......

Twilight

Exista momentul acela al zilei in care stii ca totul in jurul tau e linistit, nu se aude nici un sunet doar ecoul gandurilor tale ce dispar pe masura ce lumina creste. Stii ca nici macar animalele nu s-au trezit, esti doar tu si nemurirea. Parca timpul s-a oprit pentru tine Si atunci esti capabil sa vezi cu adevarat tot ce te inconjoara, frumusetea aceea neclintita a tuturor si iti dai seama ca esti singur in lumea ta, nimeni si nimic nu te va salva, esti doar tu si gandurile tale negre. Si intri in panica, realizezi ca ai uitat sa respiri si iti e frica de tine, de tot ce e in jur, incerci sa tipi dar nu poti, incerci sa respiri dar nu ai aer. Nu stii ce sa faci, incotro sa te indrepti, cui sa ceri ajutorul si dintrodata te opresti, mintea devine goala iar in departare vezi soarele cum isi arata fata zambitoare din spatele orizontului. Si atunci stii ca s-a terminat, acea senzatie de goliciune ce te cuprinsese, acea nesfarsita teama ca nimeni nu e langa tine si ca nu va mai fi vreodata.Si soarele urca in continuare pe cer, iar tu incepi sa uiti si frica, si linistea.....stii ca incepe o noua zi ca el e langa tine si nimic rau nu se poate intampla.....uiti ca si maine va fi la fel. Asta e darul cel mai de pret....uitarea.